slugă
română
Etimologie
Din slavă (veche) sluga.
Pronunție
- AFI: /'slu.gə/
Substantiv
| Declinarea substantivului slugă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | slugă | slugi |
| Articulat | sluga | slugile |
| Genitiv-Dativ | slugii | slugilor |
| Vocativ | slugă | slugilor |
- persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură.
- (fig.) persoană care susține sau apără orbește interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale.
- (fig.) persoană subordonată alteia și obligată, din cauza condițiilor sociale în care se află, să-i execute voința.
- (înv.) slujitor înarmat de pe lângă casa sau din suita unui boier.
- (rar) aparat simplu, format dintr-o scândură scobită la un capăt, care se folosește la scoaterea cizmelor fără ajutorul cuiva; trăgătoare.
Cuvinte derivate
Expresii
- (înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră) = formulă de salut sau de răspuns la salut
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online