mecanică

română

Etimologie

Din mecanic.

Pronunție

• AFI: /meˈka.ni.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului mecanică
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mecanică	mecanici/mecanice
Articulat	mecanica	mecanicile/mecanicele
Genitiv-Dativ	mecanicii/mecanicei	mecanicilor/mecanicelor
Vocativ	mecanică/mecanico	mecanicilor/mecanicelor

1. știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică.
2. (înv.) mecanism, mașină.
3. disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării.
4. tratat, manual de mecanică.
5. specialistă în mecanică.
6. persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor.
7. persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinistă.

Cuvinte derivate

• mecanicește
• mecanicism
• mecaniciza

Cuvinte compuse

• mecanică cerească

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online