ocol

română

Etimologie

Din bulgară, rusă окол (okol).

Pronunție

• AFI: /'o.kol/

Substantiv

Declinarea substantivului ocol
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ocol	ocoluri
Articulat	ocolul	ocolurile
Genitiv-Dativ	ocolului	ocolurilor
Vocativ	ocolule	ocolurilor

1. mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș.
2. (fig.) digresiune.
3. (concr.) cotitură, cot.
4. (înv.) linie care delimitează un spațiu; (p.ext.) spațiul delimitat, cuprins.
5. perimetru, circumferință.
6. (concr.) gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; (p.ext.) loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc.
7. (reg.) curte, ogradă.
8. (rar) spațiu, loc liber.
9. (înv.) unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; (p.ext.) instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă.

Cuvinte derivate

• ocolaș
• ocoli
• ocoliș
• rotocol

Cuvinte compuse

• ocol silvic

Locuțiuni

• (loc.adj.) De ocol = care ocolește; ocolit, indirect.
• (loc.vb.) A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur.
• (loc.adv.) Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• colo

Referințe

• DEX '98 via DEX online