troiță

română

Etimologie

Din slavă (veche) troica.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului troiță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	troiță	troițe
Articulat	troița	troițele
Genitiv-Dativ	troiței	troițelor
Vocativ	troiță	troițelor

1. cruce mare de lemn sau de piatră (împodobită cu picturi, sculpturi, inscripții și uneori încadrată de o mică construcție), așezată la răspântii, pe lângă fântâni sau în locuri legate de un eveniment.
2. icoană, formată din trei părți, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niște obloane, de cea din mijloc; triptic.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• oțărit
• rățoit
• rotați

Referințe

• DEX '98 via DEX online