vântura
Etimologie
Din latină ventulare (= ventilare).
Pronunție
- AFI: /vɨn.tu'ra/
Verb
Conjugarea verbului vântura | |
Infinitiv | a vântura |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
vântur |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să vânture |
Participiu | vânturat |
Conjugare | I |
- (v.tranz.) a trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le face să cadă de la o mică înălțime pentru ca vântul să împrăștie impuritățile ușoare.
- (v.tranz.) (fig.) a împrăștia, a risipi; a spulbera.
- (v.tranz.) a vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc.
- (v.tranz.) a mișca încoace și încolo, a agita.
- (v.tranz.) (fig.) a frământa, a tulbura.
- (v.tranz.) (fig.) a da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc.
- (v.tranz.) (fig.) a cutreiera, a colinda.
- (v.tranz.) (rar; despre vânt) a sufla, a bate peste...
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online