împinge
Etimologie
Din latină impĭngĕre.
Pronunție
- AFI: /ɨmˈpin.ʤe/
Verb
Conjugarea verbului (se) împinge | |
Infinitiv | a (se) împinge |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) împing |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) împingă |
Participiu | împins |
Conjugare | III |
- (v.tranz.) a mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare.
- (v.intranz.) a se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc.
- Împinge dulapul.
- (v.tranz.) a face să înainteze; a duce, a purta (până departe).
- (fig.) (adesea peior.) a ajuta pe cineva să ajungă la o situație (nemeritată).
- (v.tranz.) (fig.) a îndemna, a îmboldi.
- (v.refl.) a se înghesui pentru a putea merge înainte.
- (v.tranz.) a îmbrânci.
- Împinsese pe cineva în prăpastie.
- (v.tranz.) (înv.) a izgoni, a alunga.
- (fig.) a nu accepta, a respinge.
- (v.intranz.) (reg.) a cheltui.
- (v.tranz.) a plăti.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Expresii
- A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva)
Traduceri
a deplasa prin aplicarea unei forțe de apăsare
|
|
Etimologie
Din împinge.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la prezent pentru împinge.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru împinge.