Etimologie

Din latină impĭngĕre.

Pronunție

  • AFI: /ɨmˈpin.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
(se) împinge
Infinitiv a (se) împinge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) împing
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) împingă
Participiu împins
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a mișca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apăsare.
  2. (v.intranz.) a se lăsa cu toată greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc.
    Împinge dulapul.
  3. (v.tranz.) a faceînainteze; a duce, a purta (până departe).
  4. (fig.) (adesea peior.) a ajuta pe cinevaajungă la o situație (nemeritată).
  5. (v.tranz.) (fig.) a îndemna, a îmboldi.
  6. (v.refl.) a se înghesui pentru a putea merge înainte.
  7. (v.tranz.) a îmbrânci.
    Împinsese pe cineva în prăpastie.
  8. (v.tranz.) (înv.) a izgoni, a alunga.
  9. (fig.) a nu accepta, a respinge.
  10. (v.intranz.) (reg.) a cheltui.
  11. (v.tranz.) a plăti.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva)


Traduceri

Etimologie

Din împinge.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru împinge.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru împinge.

Referințe