Variante de scriere Vezi și : mana, MANA, Mana, maná, mañá, maña, manā, manä, māna, mână, mãnã

română

Etimologie

Din latină populară mĭnāre („a amenința”) < minārī.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
mâna
Infinitiv a mâna
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
mân
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să mâne
Participiu mânat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală).
    Mân pluta, trăsura, caii.
  2. (fig.) (fam.) a determina pe cinevafacă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel.
  3. (v.intranz.) (pop.) a merge.
    Mâna cât putea de repede.
  4. (pop.) a lua, a duce, a târî cu sine.
    Vântul mână frunzele uscate.
  5. (pop.) a trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva.
  6. (pop.) a pune în mișcare.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • (fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn
  • (fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul!


Traduceri

Etimologie

Din mâna.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru mâna.

Etimologie

Din mână.

Pronunție

  • AFI: /ˈmɨ.na/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru mână.

Referințe