Etimologie

Din italiană respingere.

Pronunție

  • AFI: /resˈpin.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
respinge
Infinitiv a respinge
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
resping
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să respingă
Participiu respins
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a refuza, a nu admite, a nu accepta.
  2. a îndepărta de la sine, a da la o parte.
    L-a respins la examen.
  3. a arunca înapoi.
    Îl respinge pe inamic din țară.
  4. a ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă.
  5. (fig.) a înăbuși un sentiment, o pornire.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din respinge.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru respinge.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru respinge.

Referințe