amenința

Vezi și : amenință

română

Etimologie

Din latină *amminaciare (< minaciae = „amenințări”).

Pronunție

• AFI: /a.me.ninˈʦa/

Verb

Conjugarea verbului amenința
Infinitiv	a amenința
Indicativ prezent pers. 1 sg.	ameninț
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să amenințe
Participiu	amenințat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a arăta intenția de a face rău cuiva (pentru a-l intimida sau pentru a obține ceva de la el).

   L-a amenințat cu degetul.

2. a face un gest de amenințare.
3. a constitui o primejdie pentru cineva sau ceva.
4. a fi gata să..., a fi pe punctul de a...
5. (rar) a anunța, a vesti, a prevesti ceva rău, primejdios.

Sinonime

• 1: (prin Transilv.) mănânțăla
• 2: pândi, (fig.) paște
• 3: periclita, primejdui

Cuvinte derivate

• amenințare
• amenințat
• amenințător
• amenințătură

Traduceri

a da o amenințare

catalană: amenaçar (català) engleză: warn (English), threaten (English) esperanto: minaci (Esperanto) finlandeză: uhata (suomi) franceză: menacer (français) germană: drohen (Deutsch), bedrohen (Deutsch) italiană: minacciare (italiano) neerlandeză: bedreigen (Nederlands)

papamiento: amenasá (Papiamentu) poloneză: grozić (polski), zagrażać (polski) portugheză: ameaçar (português) slovenă: groziti (slovenščina) spaniolă: amenazar (español) suedeză: hota (svenska), varna (svenska) turcă: tehdit etmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online