beak

engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie bec, care provine din anglo-normandă bec < latină beccus.

Inevitabil din limba galică beccus, *bekkos < proto-celtică *bekkos. Înrudit cu bretonă beg.

Pronunție

• AFI: /biːk/

Substantiv

beak, pl. beaks

1. (ornit.) cioc, plisc
2. (p.ext.) proeminență, cioc (la caracatițe, broaște-țestoase etc.)
3. (entom.) proeminență lungă de supt la unele insecte
4. (spec.) parte de sus la cochilii
5. (mar.) pinten
6. (argou) orice persoană de autoritate; judecător de pace, magistrat, judecător, director (de liceu)

   I clapp'd my peepers full of tears, and so the old beak set me free.

7. (argou) nas; (spec.) nas mare și coroiat
8. (p.ext.) vârf ascuțit
9. (ist., mar.) taie mare
10. (mar.) nas
11. (arhit.) parte în relief a cornișei pentru scurgerea apei

Sinonime

• 1: (ornit.) bill
• 7: (fam.) schnozzle
• 9: (mar.) beakhead

Cuvinte derivate

• beaked
• beakish
• beakless
• beaklike
• beaky
• underbeak

Expresii

• wet one's beak

Verb

Conjugarea verbului to beak
Infinitiv	to beak
Prezent simplu pers. 3 sg.	beaks
Trecut simplu	beaked
Participiu trecut	beaked
Participiu prezent	beaking

1. a bate sau a lovi cu ciocul
2. a prinde cu ciocul

Anagrame

• bake

Referințe

• Dictionary.com
• Wiktionary