punte
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /'pun.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului punte | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | punte | punți |
| Articulat | puntea | punțile |
| Genitiv-Dativ | punții | punților |
| Vocativ | punte | punților |
- pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul.
- scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime.
- pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei.
- pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval.
- planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele.
- dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură.
- pluta în care se introduce fitilul candelei.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas
- A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online