front
Etimologie
Din franceză front.
Pronunție
- AFI: /front/
Substantiv
Declinarea substantivului front | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | front | fronturi |
Articulat | frontul | fronturile |
Genitiv-Dativ | frontului | fronturilor |
Vocativ | frontule | fronturilor |
- loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică.
- parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică.
- mare unitate operativă, compusă din mai multe armate.
- formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc.
- (fig.) grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; (p.ext.) sectorul unde se duce o astfel de luptă.
- porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor.
- plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri.
- latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație.
- (met.) zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
Expresii
- A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online