mască
română
Etimologie
Din franceză masque, germană Maske.
Pronunție
- AFI: /'mas.kə/
Substantiv
| Declinarea substantivului mască | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mască | măști |
| Articulat | masca | măștile |
| Genitiv-Dativ | măștii | măștilor |
| Vocativ | mască | măștilor |
- bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar.
- persoană mascată.
- (fig.) înfățișare falsă.
- expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.).
- machiaj; (p.ext.) preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului.
- fizionomia unui actor machiat.
- dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii.
- lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a (-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online