mască

română

Etimologie

Din franceză masque, germană Maske.

Pronunție

• AFI: /'mas.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului mască
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mască	măști
Articulat	masca	măștile
Genitiv-Dativ	măștii	măștilor
Vocativ	mască	măștilor

1. bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar.
2. persoană mascată.
3. (fig.) înfățișare falsă.
4. expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.).
5. machiaj; (p.ext.) preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului.
6. fizionomia unui actor machiat.
7. dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii.
8. lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă.

Cuvinte derivate

• măscui

Cuvinte compuse

• mască mortuară

Expresii

• A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a (-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• casam

Referințe

• DEX '98 via DEX online