orizont

română

Variante

• orizon
• orizonte

Etimologie

Din latină horizon, horizontis, neogreacă οριζον (orízon), germană Horizont, italiană orizzonte, franceză horizon.

Pronunție

• AFI: /o.ri'zont/

Substantiv

Declinarea substantivului orizont
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	orizont	orizonturi
Articulat	orizontul	orizonturile
Genitiv-Dativ	orizontului	orizonturilor
Vocativ	orizontule	orizonturilor

1. linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare.
2. (fig.) întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual.
3. (geol.) strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol.
4. strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj.
5. totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal.
6. (în artele plastice și în teatru) fundal.

Cuvinte compuse

• orizont adevărat

Locuțiuni

• (loc.adj.) Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online