Etimologie

Origine incertă. Se consideră în generalreprezintă un latină *curtiāre („a tăia”), fie direct (Pușcariu 420; Pușcariu, Lat. ti, 43; Philippide, II, 639; REW 2419; DAR; Pușcariu, Lr., 264) fie prin intermediul albaneză kurtseń (Cihac, II, 716; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Densusianu, Hlr., 352; Philippide, Principii, 140).

Alternativ cuvânt autohton sau din latină *cruciāre, *curatiāre.

Pronunție

  • AFI: /kruˈʦa/


Verb


Conjugarea verbului
cruța
Infinitiv a cruța
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
cruț
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să cruțe
Participiu cruțat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a ierta, a scuti (de pedeapsă); a se îndura de..., a avea milă.
  2. a trata (pe cineva) cu înțelegere.
    Îl cruță cât putea de griji.
  3. a păzi, a feri.
  4. a folosi, a consuma un obiect cu prevedere.
  5. (înv.) a se codi, a ezita.

Sinonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A cruța viața cuiva = a lăsa pe cineva în viață (după ce-i fusese hotărâtă moartea)


Traduceri

Referințe