cunună

română

Etimologie

Din latină corona.

Pronunție

• AFI: /ku'nu.nə/

Substantiv

Declinarea substantivului cunună
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cunună	cununi
Articulat	cununa	cununile
Genitiv-Dativ	cununii	cununilor
Vocativ	cunună	cununilor

1. împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap).
2. coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare).
3. (fig.) glorie, faimă, renume.
4. coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios.
5. funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc.
6. grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului.

Cuvinte derivate

• cununiță
• încununa

Expresii

• A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis
• Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă
• Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online