grătar
română
Etimologie
Probabil latină *gratarium (< *gratis = cratis).
Pronunție
- AFI: /grə'tar/
Substantiv
| Declinarea substantivului grătar | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | grătar | grătare |
| Articulat | grătarul | grătarele |
| Genitiv-Dativ | grătarului | grătarelor |
| Vocativ | grătarule | grătarelor |
- ansamblu de bare metalice paralele ori încrucișate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului și înlăturare a cenușii în (sau din) instalațiile de ardere, pentru separarea de impurități a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice, pentru separarea bucăților mari de minereuri după mărime etc.
- obiect alcătuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, pește, ciuperci etc.; (p.ext.) friptură astfel preparată.
- obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ștergătoare pentru talpa încălțămintei.
- partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul.
- (tehn.) grilă.
Locuțiuni
- (loc.adj.) La grătar = (despre carne, pește, ciuperci etc.) fript pe grătar.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online