moroi

Moroi

română

Etimologie

Origine necunoscută.

Confer slavă mora („vrăjitoare”), confer sârbă, croată, slovenă, poloneză mora („coșmar”), albaneză morë, neogreacă μόρα (móra) (Cihac, II, 203; Pascu, Arch. Rom., VII, 563), bulgară marok (Conev 106).

Derivație din neogreacă μωρόν (morón, „copil”) (Bogrea, Dacor., I, 265) ni se pare mai puțin convingătoare.

Pronunție

• AFI: /moˈroj/

Substantiv

Declinarea substantivului moroi
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	moroi	moroi
Articulat	moroiul	moroii
Genitiv-Dativ	moroiului	moroilor
Vocativ	'	'

1. (în superstiții) sufletul unui mort despre care se crede că iese noaptea din mormânt în chip de fantomă pentru a pricinui rele celor vii.
2. (pop. rar) om închis la suflet.

Sinonime

• apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune

Cuvinte derivate

• moroaică

Traduceri

fantomă în care se încarnează copilul mort nebotezat

Referințe

• DEX online