noroc
Etimologie
Din slavă narokŭ.
Pronunție
Substantiv
| Declinarea substantivului noroc | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | noroc | noroace (pop.) |
| Articulat | norocul | noroacele |
| Genitiv-Dativ | norocului | noroacelor |
| Vocativ | ' | ' |
- soartă, ursită, destin (favorabil).
- Lipsit de noroc; norocul lui a fost acela ca....
- întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.
- stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit.
- bunăstare.
- formulă de salut.
- Noroc de voi!
Sinonime
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
Expresii
- (pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă
- A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să...
- A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse
- Noroc că... = bine că..., din fericire...
- A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru...
- A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva
- (eufem.) A călca în noroc = a călca din neatenție pe stradă etc. în materia fecală (de proveniență cel mai adesea canină)
- Noroc chior/orb/porcesc = noroc extraordinar
- Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să...
- A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura
- Noroc! = formulă de salut sau de urare
Traduceri
soartă, destin favorabil
|
|