română

Etimologie

Din bulgară търтя (tărtja).

Pronunție

  • AFI: /trɨn'ti/


Verb


Conjugarea verbului
trânti
Infinitiv a trânti
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
trântesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să trântească
Participiu trântit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc.
  2. (v.tranz.) a culca la pământ, a doborî.
  3. (v.tranz.) (despre animale de călărie) a arunca pe călăreț din șa, a da jos.
  4. (v.tranz.) (fig.) (fam.) a respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a facecadă.
  5. (v.tranz.) a face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc.
  6. (v.refl.) a se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului.
  7. (v.tranz.) a-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent.
  8. (v.refl. recipr.) a se lua la trântă, a se lupta corp la corp.
  9. (v.tranz.) (fig.) (fam.) a face, a produce (cu energie, repede, în grabă).
  10. (v.tranz.) a spune ceva nepotrivit, nelalocul lui.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe