strecura

Vezi și : strecură

română

Probabil din s- + verbul a trece (după a spânzura, a vântura etc.).

Conjugarea verbului strecura
Infinitiv	a strecura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	strecor
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să strecoare
Participiu	strecurat
Conjugare	I

(v.tranz.) a trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen.
(v.refl.) (despre lichide) a curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge.
(v.refl. tranz.) a pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil.
(v.refl.) a intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa.
(v.tranz.) a așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite.
(v.tranz.) (fig.) a spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt.
(v.refl.) a se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat.
(v.refl.) a trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; (fig.) (despre unități de timp) a trece, a se scurge.

Din strecura.