Etimologie

Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), confer sârbo-croată čup (> română ciup), italiană ciuffo (Battisti, II, 969), albaneză çufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul de „afemeiat, petrecăreț, depravat” pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă târziu, noctambul”. Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a latină bufo cu franceză bouffon.

Philippide, II, 706, consideră cuvântul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la maghiară csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (confer DAR), consideră că ciuf („moț”) drept cuvânt diferit, care derivă din germană veche, confer italiană ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvântul italian se consideră de obicei cuvânt expresiv (confer Prati 288), la fel ca cel român. Confer Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă derivarea din bulgară čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indo-europeană (Lahovary 323), și din slavă *čubŭ („creastă”) (Cihac, II, 57).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
ciuf
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ciuf ciufuri
Articulat ciuful ciufurile
Genitiv-Dativ ciufului ciufurilor
Vocativ ciufule ciufurilor
  1. smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte).

Cuvinte derivate


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
ciuf
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ciuf ciufi
Articulat ciuful ciufii
Genitiv-Dativ ciufului ciufilor
Vocativ ciufule ciufilor
  1. nume dat în glumă oamenilor, mai rar animalelor, cu părul ciufulit sau, (p.ext.), cu aspect neîngrijit.
  2. numele mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor; ciuhurez.
  3. (reg.) om batjocoritor.
  4. (reg.) persoană depravată.
  5. vagabond.
  6. om mândru.
  7. persoană urâtă.
  8. drac.


Traduceri

Referințe