Variante de scriere Vezi și : orientă, orientá

română

Etimologie

Din franceză orienter. Confer italiană orientare.

Pronunție

  • AFI: /o.ri.enˈta/


Verb


Conjugarea verbului
(se) orienta
Infinitiv a (se) orienta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) orientez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) orienteze
Participiu orientat
Conjugare I
  1. (v.refl.) a ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat.
  2. (v.tranz.) a îndrepta pe cineva într-o anumită direcție.
  3. (v.tranz.) a așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de 3punctele cardinale.
    Orienta pe teren.
    Orienta după soare.
  4. (fig.) a îndruma, a îndrepta, a dirija.
  5. (v.refl.) a se călăuzi după..., a se conduce.
  6. (mat.) a da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din orienta.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru orienta.

Referințe