orienta
 Vezi și : orientă, orientá
|
Etimologie
Din franceză orienter. Confer italiană orientare.
Pronunție
- AFI: /o.ri.enˈta/
Verb
| Conjugarea verbului (se) orienta | |
| Infinitiv | a (se) orienta |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) orientez |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) orienteze |
| Participiu | orientat |
| Conjugare | I |
- (v.refl.) a ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat.
- (v.tranz.) a îndrepta pe cineva într-o anumită direcție.
- (v.tranz.) a așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de 3punctele cardinale.
- Orienta pe teren.
- Orienta după soare.
- (fig.) a îndruma, a îndrepta, a dirija.
- (v.refl.) a se călăuzi după..., a se conduce.
- (mat.) a da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct.
Sinonime
Antonime
- deruta, (se) dezorienta
Cuvinte derivate
Traduceri
a face să se orienteze
|
Etimologie
Din orienta.
Verb
- forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru orienta.