română

Etimologie

Din latină supponere.

Pronunție

  • AFI: /suˈpu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
supune
Infinitiv a supune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
supun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să supuie
Participiu supus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga.
  2. (v.refl.) a accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva.
  3. (v.tranz.) a aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale.
  4. (v.tranz.) (înv.) a îmblânzi animale.
  5. (v.tranz.) a constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație.
  6. (v.tranz.) a face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.).
  7. (v.refl.) a se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva.
  8. (v.tranz.) a prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre.
  9. (v.tranz.) (înv. și reg.) a așeza, a pune dedesubt.
  10. (v.tranz.) a forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze.

Cuvinte derivate


Traduceri

Etimologie

Din supune.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru supune.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru supune.

Referințe