cunoaște

română

Din latina populară connoscere < latină cognoscere.

Conjugarea verbului (se) cunoaște
Infinitiv	a (se) cunoaște
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) cunosc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) cunoască
Participiu	cunoscut
Conjugare	III

(v.tranz.) a lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.
Cunosc orașul.

Cunoaște o limbă.

A cunoaște opera unui scriitor.

Cunoaște la perfecție mai multe meserii.
(v.tranz.) a avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.
Cunosc trei limbi străine.
(v.tranz.) a ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva.
Îl cunosc de mic copil.

Cunoști franceza?
a ști felul de a fi al cuiva.
a recunoaște, a identifica.
a distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
a avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză.
Cunosc eu bunătatea ta.
(v.refl.) a se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
a avea efect, a nu se întâmpla în zadar.
Pe unde a trecut se cunoaște.
(v.tranz.) a admite adevărul; a nu tăgădui.
(v.intranz.) (rar) a-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
(v.tranz.) a admite calitatea sau titlul cuiva.
(v.tranz.) a-și da seama de ceva; a înțelege, a ști.
Cunosc intențiile lui.

cuvinte derivate

A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil
A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite
A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza
A cunoaște lumea = a avea experiența vieții
(tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit

a lua cunoștință de ceva sau cineva