clapă
română
Etimologie
Din germană Klappe.
Pronunție
- AFI: /'kla.pə/
Substantiv
| Declinarea substantivului clapă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | clapă | clape |
| Articulat | clapa | clapele |
| Genitiv-Dativ | clapei | clapelor |
| Vocativ | clapă | clapelor |
- fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor.
- mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el.
- orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație.
- placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu.
- bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine.
- fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului.
- (rar) capac.
Cuvinte derivate
Expresii
- (fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva)
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online