înghiți

română

Etimologie

Din latină ingluttῑre.

Pronunție

• AFI: /ɨn.giˈʦi/

Verb

Conjugarea verbului înghiți
Infinitiv	a înghiți
Indicativ prezent pers. 1 sg.	înghit
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să înghită
Participiu	înghițit
Conjugare	IV

I.

1. (v.tranz.) a face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora.
2. (p. anal.) a trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc.

II.

1. (fig.) (despre pământ, apă etc.) a face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile.
2. a se îmbiba de un lichid; a absorbi.
3. a citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris.
4. a răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc.
5. a omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire).
6. a nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva.

Sinonime

I.

• 1: ingera, (livr.) ingurgita
• 2: trage

II.

• 2: absorbi
• 4: îndura, răbda, suferi, suporta, tolera

Cuvinte derivate

• înghițire
• înghițit
• înghițitoare
• înghițitură

Cuvinte apropiate

• gât

Expresii

• A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească)
• A înghiți noduri = a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta
• A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment
• (pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie) = se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire
• (fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva
• A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva
• L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut
• Parcă l-a înghițit pământul = se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă

Traduceri

a face să treacă din gură în stomac

afrikaans: sluk (Afrikaans) albaneză: gëlltit (shqip) arabă: جرع (العربية) (járaʕa) bosniacă: gutati (bosanski) catalană: englotir (català), engolir (català) cehă: polknout (čeština), spolknout (čeština) chineză: 吞 (中文) (tūn) coreeană: 삼키다 (한국어) (samkida) croată: gutati (hrvatski) engleză: swallow (English) esperanto: gluti (Esperanto) finlandeză: niellä (suomi), nielaista (suomi) franceză: avaler (français), engloutir (français) germană: schlucken (Deutsch) greacă: καταπίνω (Ελληνικά) (katapíno)

interlingua: glutir (interlingua), inglutir (interlingua) italiană: deglutire (italiano), inghiottire (italiano) japoneză: 飲み込む (日本語) (のみこむ, nomikomu) maghiară: nyel (magyar) neerlandeză: slikken (Nederlands), doorslikken (Nederlands) norvegiană: svelge (norsk) poloneză: połknąć (polski), połykać (polski) portugheză: engolir (português), deglutir (português) rusă: глотать (русский) (glotát’) sârbă: гутати (српски / srpski) (gutati) slovenă: požirati (slovenščina), pogoltniti (slovenščina) spaniolă: tragar (español), engullir (español), deglutir (español) suedeză: svälja (svenska) turcă: yutmak (Türkçe) ucraineană: ковтати (українська) (kovtati)

Etimologie

Din înghiți.

Pronunție

• AFI: /ɨnˈgiʦʲ/
• AFI: /ɨn.giˈʦi/ (forma de perfect simplu)

Verb

1. forma de persoana a II-a singular la prezent pentru înghiți.
2. forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru înghiți.
3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru înghiți.

Referințe

• DEX online