română

Etimologie

Din latină ingluttῑre.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.giˈʦi/


Verb


Conjugarea verbului
înghiți
Infinitiv a înghiți
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înghit
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să înghită
Participiu înghițit
Conjugare IV

I.

  1. (v.tranz.) a facetreacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora.
  2. (p. anal.) a trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc.

II.

  1. (fig.) (despre pământ, apă etc.) a facedispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile.
  2. a se îmbiba de un lichid; a absorbi.
  3. a citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris.
  4. a răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc.
  5. a omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire).
  6. a nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva.

Sinonime

I.

II.

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească)
  • A înghiți noduri = a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta
  • A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment
  • (pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie) = se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire
  • (fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva
  • A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva
  • L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut
  • Parcă l-a înghițit pământul = se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă


Traduceri

Etimologie

Din înghiți.

Pronunție

  • AFI: /ɨnˈgiʦʲ/
  • AFI: /ɨn.giˈʦi/ (forma de perfect simplu)


Verb

  1. forma de persoana a II-a singular la prezent pentru înghiți.
  2. forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru înghiți.
  3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru înghiți.

Referințe